Diferențe Amoroase

                                     

Mă întîlnisem cîteva zile în urmă cu un prieten pe la Sun City, unul din oamenii cu care nu te vezi de mult timp dar cînd te oprești să-l saluți, poți sta la o discuție. Era și este un om neobișnuit țin minte prin clasa 7-a dansa Break Dance, atunci noi prieteneam cu două fete de clasa 9-a și puteam spune pe bune că Dragostea ne unea. Una din dragostele celea care-ți par ireale, imposibile, nelalocul lor. Amoresele noastre purtau două nume frumoase una era Stela, alta era Irina, a mea prietenă era Irina. Prietenă o zic cu avans, vroiam eu să-mi fie așa. Irina avea un păr negru, era  dezvoltată pentru clasa noua, nu avea niște forme voluminoase însă se contura bine figura unei femei explozibile ce urma să devină, era pasionată de rock în haine ca și în machiaj, predomina culoarea neagră în portul ei, chiar își făcea aceste săgeți la ochi, pentru mine acele săgeți erau un semn evident că eu vroiam să o strîng de mînă și să o sărut. Colegele mele în clasa șaptea erau un șablon evident, adică nimic special, niște fete care erau departe de un gust propriu, ba eu pot să pun pariu că le îmbrăcau încă părinții, poate așa era și normal să fie în clasa 7-a, dar din păcate cărțile pe care le citeam noi în drum spre maturizare, filmele care le priveam demonstrau că există excepții în așa vîrste fragede.

Stela era o tipă hard rock, în timpul cela capul îi era plin de Avril Lavigne, Dimu Borgir, Metallica, Linkin Park, Slipknot și pasiunea ei unicată față de Guns n Roses , ea avea două codițe împletite, maiourile în principiu aveau o stilistică rockuită completamente și des erau inscripțiile acelor trupe pe care le asculta, avea o geacă verde băițească și adidași Converși.

Irina mea era o tipă rock ca stil de viață, ea era o tipă provocatoare pentru mine, un june de clasa 7-a ce vroia să demonstreze că nu are frică și că este destul sărit de pe fix. Nouă-n patru ne curgea fesul des, pentru că Irina cu Stela aveau grijă să aducă vin de la bunica, din puținii bani pe care-i aveam în buzunare, cumpăram bere, erau anii 2007, o bere la 2,5 era mult mai ieftină ca acum și își făcea efectul splendid.

 Totul parea frumos, doar că drama mea și a prietenului de la Sun City pe care-l chema Tinu, defapt Constantin, dar băieții cu numele Constantin deobicei erau Costea, Costîli, Costean, el era un băiat neobișnuit dintr-o familie cu influențe și viziuni politice mai liberale și românești de aceea Tinu. Politica în Moldova defapt a intrat în orice sferă, a ajuns pîn într-atît încît de viziunile politice a părinților depindea direct numele tău cît și prescurtarea lui. De exemplu eu aveam în ogradă un Băiat, Vanea, el era Oriol și doi băieți Gheorghe, păi unul era Jora altul era Gicu, să ai așa zisă paganeală defapt multe însemna, eu mă feream și îmi era frică de momentul paganelii mele, nimeni nu se putea determina ce paganeală să-mi pună, unul era Miller, altul Rîba, Chiperi, Slon, Nigher, Maloi, Melinița, de toate și toate pestrițate, eu așa am învățat să deosebesc categoriile populației, dacă jargonul adresării era rusesc era clar, acea ogradă era mai mult rusească, dacă era Românesc, era Românească, 2+2 e 4.

Să revenim la Tinu, Tinu era mai înnalt ca mine și parcă-mi părea mie mai frumos, eu credeam că el trebuie să aibă mai mare succes la fete, plus acel break dance, omul se ținea în cap, învîrtea acele picioare fabulos pentru mine, iar coronița pe care o purta în fața mea era faptul că era un neînfricat de înălțime, putea să se urce pe un gard și foarte simplu să facă acel Salt în urmă sau în spate, nici o problemă. Dar eu nu eram invidios pe Tinu, zic poate așa o să fiu norocos, la el se trag fetele, fetele au prietene, cumva prietena ceea va rămîne și cu mine, cu Irina era ceva neclar, ea evident o depășea pe Stela, cînd veneau fetele de clasa 9-a toate împreună cu Stela îl urmăreau cu Tinu, mie acest lucru îmi convinea, eu cu urechile mele mari și cu nasul, defapt care nas, șnobeliul meu prea mare pentru acea față de copil pe care o aveam, mama spunea că am nasul lui Bunelul Pavel, la ei în familie este un Moș, Moș Vasile, la nuntă el cînd vine nasul lui este mai mare și mai lung decît o cravată, iar după mîncarea caldă servită se face vînăt și-ți pare că concentrația de vin băută stă în nas nicidecum în stomac, eu în fiecare noapte ânainte de somn mă rugam ca nasul să se oprească din crescut și să nu ajung ca moș Vasîle, el tot apropo avea o poreclă, Gavanos, era trasă defapt de la Havana capitala Cubei el foarte mult arăta a un străin, negru și acel nas,  pizdeț ce nas, Vasea Gavanos mai pe scurt, strașnic, pînă la fiori, ebati.

Irina asculta Gîndul Mîței, Alternosfera, mie îmi plăcea, eu mereu o lăsam să-mi arate muzică, ascultam cu ea cum Motoarele trag cu putere și zborul începe greoi, eu vroiam să o sărut, iar ea probabil se gîndea la băieții de clasa 10-a, 11-a, sau a 12-a, ea îmi povestea cîteodată de ei, eu nu iubeam să o ascult mie imi era ciudă pe toți acești pidari ce vor să mi-o fure pe Irina, odată ea mi-a povestit despre un cacoita ciuvac de Facultate cu care ea a ieșit, eu furios tot drumul mă gîndem să cresc mare și să găsesc acest Pedofil ce vrea să mi-o fure pe Irina, poate ea cu el ascultă Alternosfera, poate altceva nou ce mie încă nu mi-a arătat. Timpurile erau coibile, pe Tinu îl rodea acneea periodic, eu mă bucuram că aveam un ten fin ca popca de bebeluși. Cu Tinu după atîțea ani despre asta discutam despre aventurile noastre cu Irina și Stela.

Revelația era că eu nu am răbdat și i-am spus despre dragostea pe care o purtam față de ea, sfiala ma făcut să o anunț după vreo 5 luni în care înainte de somn îi așteptam cu sufletul la gură mesajele pe Motorola mea cu cartelă Voxtel, noi ne-am sărutat la ea acasă vreo 2 ore în continuu, eu îmi simțeam victoria, dar nu era să fie pentru că după aceste 2 ore de săruturi au urmat undeva 2 ore de explicații de ce noi nu putem fi impreună. Am hotărît cu Tinu să ne oprim la o bere în amintirea dragostei praibite și blocate de diferența dintre vîrste.

Fiecare din noi a trecut prin aceste momente cînd din cauza copilăriei sau nuștiu, aceste impulsuri sexuale care ne atacă mereu, SEXUALITATEA, strigă Freud, eu cu Tinu, cu o bere-n mînă am căzut de acord cu acest bătrîn, sexualitatea, suspinînd o constatez, sentimentul, atracția care ne ghidează de la începutul vieții, din cele mai fragede vîrste, am început a o căuta în cele mai vechi amintiri, vroiam să o prind în flagrant și uite că mi-am adus aminte.

Am avut eu o vecină pînă prin clasa 5-a, eu eram clasa 1, ea era clasa 12-a, așa eu țin minte diferențele noastre, dar eu am cunoscuto de pe la 4 ani, Mama mă mai lăsa la ea în ospeție cîn era ocupată la lucru pînă seara tîrziu sau cînd plecau cu tata la vreo nuntă sau cumetrie. La acea vecină mereu venea o prietenă Victoria, o fată înaltă, sînii deja îi erau bine formați, o țin minte într-un tricou verde cu un decolteu frumos și niște blugi care îi evidențiau talia, la ea chestia nu era în buci, era în talie, ele la balcon meștereau diferite salate, iar eu mă holbam la Victoria, nimeni nu știa ce era la mine în cap, nici eu nu știam, dar după atîțea ani pot afirma cu mîna pe Constituție că era sex, nu nu sex, dar SEX. Eu o vroiam în toate întruchipările mele, eu o întrebam pe vecină cînd o să mai intre pe la noi, o rugam să ieșim la plimbări cu ea, odată m-am urcat la ea în brațe și discret am întrebato dacă pot să o sărut, ele ca liceence mari, au început a chicoti și eu am sărutato ușor în buze, era o clipă de neuitat, buzele ei subțiri și roșii miroseau a spirit rebel de liceeancă, ea era o fată evidențiată parcă cu roșu, eu cu una de asta aș fugi de la lecții prin clasa 12-a, mereu, mai ales că la liceu ultimele lecții erau fizica și chimia, o catastrofă pentru un umanist lenos și înrăit ca mine. Norocul meu mă păștea într-o zi, cînd fratele acelei vecine a rămas acasă, era el, un alt prieten al său care se vede că a pus ochiul pe Vica, Vecina Maria și eu, prichindelul pervers din ușa de alături.

Eu vroiam din start să preiau inițiativa și să intr-un cercul imediat de atenția a Vicăi mie imi era pohui de toți ceilalți aflați în bucătărie, eu încercam să mă așez la ea în brațe, să spun poezii mai pe scurt să-mi folosesc toate armele din arsenalul meu perspicace de copil al unei creșe. Vecinul a observat alura mea și a zis
- Îl vezi pe maloi ce dă din el ? Dă să-i dăm voie să-ți puie mîna la țîțe. Mi-a luat mîna și a puso la ea la pe sîni, avea niște sîni ce nu-mi încăpeau în mîna de copil, iar eu încercam să-i cuprind cu tot înadinsul, vroiam să-i simt dimensiunile, să-i simt palpabil, să savurez perfect momentul, era apogeul meu, eu și dragostea mea imposibilă.
- Ce faci ? El e încă mic, dă-i pace nu-l învăța prostii.
Prostii ??? Care prostii ? Tot ce știam eu pînă la acea atingere îmi părea prostie, alfabetul limbei române îmi părea prostie, lecțiile de la Tanti Efimia îmi păreau prostie, nicidecum acei sîni, primii mei sîni, pe care nu am să-i uit niciodată.

O altă istorie se întămpla cînd tatăl meu pentru prima dată se pregătea să fie Naș, Godfather și chestii, cuplul pe care urma să-l cunune era compus din Fratele tatălui și Soția lui, ei tineri și frumoși, părinții mei la fel, dar mărul discordiei era Verișoara cu care a venit soția fratelui meu. Natașa, așa o chema pe acea verișoară, cu ea încercam să stau mai mereu, în rusa mea stîlcită pe care o știu de mic copil, o întrebam cum îi place în Moldova și alte mărunțișuri. Natașa era o ucraineancă frumoasă, deosebită, buzele ei erau pronunțate rotunde și cărnoase, ochii ei erau negri iar sprîncenele mari, îi evidențiau pupilele perfecte, avea niște sprîncene ce se aflau la o distanță ideală una de alta, un nas mediu cu nări medii frumoase, mîinele ei erau foarte gingașe, iar sînii păreau gata să evadeze, eu am traso la o plimbare spre Biserica din Sat. E o biserică veche imensă din anul 1922 se presupune că e un semi-sobor nefinalizat, copia identică a unui Sobor din Italia un proiect unic pentru Moldova, lăsat baltă și uitat de autorități. Era o zi în care a plouat, ea ma luat în brațe la un moment dat pentru că aveam niște ghetuțe vulnerabile în fața noroiului Moldovenesc, eu încercam în fel și chip să-i ating sînii să o cuprind, să fiu aproape de ea. Eu îi spuneam că o iubesc și că vreau să mă căsătoresc cu ea, i-am observat în acest moment ochii speriați și luați prin surprindere. Mă privea atent, în gîndul ei cred că se strecurau ideile, cît de prostesc arată o îndrăgostire la jumate de metru de pămînt, pentru mine însă nu era prostesc deloc, era o dramă, o dramă pe care eu involuntar o trăiam, eu nu eram bucuros să-mi văd rudele de aceeiași vîrstă, verișorii, eu vroiam doar să o văd pe Natașa. Înaintea somnului eu am strîns un buchet de Lilieci, pe care i le-am făcut cadou și am întrebato dacă pot să dorm cu ea ? Spre marea mea uimire părinții cît și bunica au acceptat ca noi să-mpărțim patul, eu vroiam să acționez, trebuia să cîștig un sărut.
- Te iubesc ! Vulgar i-am șoptit la ureche, fără nici o tactică, fără nici o acoperire, ca un prost. Eram copil mi se ierta, era sincer, eu nu știam ce zodie este ea, care este artistul ei preferat, poate ea asculta un pop rusesc, sau poate îi plăcea Okean Elizy, sau poate în genere muzica o deprima, nici nu știam cîți ani are, ea era a mea Natașa, care a venit din Ucraina.
- Ce-i cu tine, hai ea și dormi, e tîrziu, o să ne audă toți din casă.
- Nu o să ne audă.
- Cum nu, dacă tu în continuu vorbești ceea ce nu cunoști.
- Eu cunosc, că te iubesc.
- Tu nu cunoști.
- Pot să te sărut.
- Nu.
- Doar odată.
- Nu.
- Te rog ! Nu o să spun la nimeni.
Eu m-am apropiat de buzele ei, ireal, vă dați seama un copil de 9 ani încearcă să sărute o fată de 17. Ea ma sărutat, eu a doua zi mă simțeam perfect, dar ea se uita cu rușine, să vă spun sincer cel mai idiotic lucru pe care puteți să-l faceți cu un copil de 9 ani e să-i spuneți un secret și să vă așteptați că el o să-l țină. Eu l-am ținut, eu eram un copil care ține secretele.

Tinu rămase uimit de aceste istorii pentru că a lui urma a fi una fascinantă. Viața a trecut, eu eram singur la părinți deci creșteam un egoist care căuta să fie iubit și să iubească ceva mai mult, dar nu observam cum uneori niște purandele mă iubesc pe mine, dar Tinu mereu a fost un sufletist.

La o petrecere de Familie de Tinu se apropie o fată de 13 ani, el avea 18, începe să-l întrebe de universitate, de școală, ia transmis o cerere de prietenie pe facebook și i-a dat follow pe instagram. Pe facebook Tinu cu un ochi i-a privit fotografiile, majoritatea erau niște fotografii simple dar făcute cu gust, însă se remarca o încercare de evidențiere a formelor, ușoară, dar totuși încercare. Cînd a ajuns acasă în fiecare zi rimea mesaje de la ea, invitații în oraș, diferite fotografii provocatoare, ca într-un final la un frigărui destinat familiei să vină și ea ca invitată alături de părinții ei. La acel frigărui domnița la invitat pe Tinu la o plimbare, erau cireșii copți și la rugat să-i culeagă un braț, mergînd ea a hotărît să-l oprească pentru o discuție, importantă. Fetița i-a spus cu lacrimi în ochi că îl iubește și că el este sortitul ei. Tinu avea o soră care tot avea 13 ani, pentru el acest fruct era mai interzis decît merele pentru o arecare Evă. Dar totuși ea i-a rupt un sărut, el rușinat s-a întors la ai săi, spunîndu-i ”NU”. Peste 4 ani ea la 17 el la 22 primește un mesaj de la această puștoaică deja crescută, frumoasă, arătoasă. De ce nu ? se gîndește oarecare, drama e că în timpul sexului ea nu era virgină, se întîmpla la 14 ca la o tabără de vară un oarecare să-i fie primul.

Interesante sînt aceste iubiri imposibile, prin care fiecare am trecut, de la ele nu aștepți consolare, în această lume este cu vîrf și indesat dragoste neîmpărțită între doi subiecți aflați la marginea unei găuri, numită vîrstă.  Uneori vezi acest fenomen ca o nedreptate strigătoare la cer <<de ce ea e mai mare decît mine cu 20 de ani ???>> Sau mai mică cu 20, habar n-am ce ne conduce, ce ne lovește. De ce ea este prietena vecinei, sora prietenului, sau fiica unui prieten de familie, sau pur și simplă cea mai pizdoasă liceeancă ? Dar aceasta mi se pare o etapă evidentă a dragostei, momentul cînd tu doar poți să o simți fără anumite remușcări și consecințe, dragostea ca sentiment, nu ca anturaj format în mințile noastre și așa posesive și perverse, un suflu al curajului, cu toate frazele lui rușinoase, cu toate eșecurile și refuzurile, cu toate țîțele și cururile care vor îmbătrîni cînd tu vei fi apt pentru mai multe. Noi înțelegem că dacă privim în trecut aceste amintiri sunt la fel de colorate și de intensive, abundete ca romanele noastre mature, despărțiri, sticle de vin băute și sexuri după Chet Faker. Dragostea este frumoasă uneori în aparențele ei primitive și de moment, doar pentru că o poți simți și te simți viu cu acest sentiment în sine, ea te inspiră și te atrage în acest haos, în acest huier-buier, fără care ar fi așa de sumbru și plictisitor.

142 de lei a spus chelnerul. Tinu scormonește buzunarele.

Luxul celor Necăsătoriți

Sînt perechi, cupluri, familii în care venind acasă te simți în centrul armoniei vieții tale, dar există și altă parte a monetei. Am un cunoscut, el mereu evită plecările acasă, nu au oficializat relația cu concubina încă, dar acasă mereu îl așteaptă ea, motanul ei și uneori prietenele care intră la o bîrfă. Omul caută mereu motive după lucru să se rețină la un ceai, e preocupat mereu cu vizitarea diferitor evenimente, nu, nu dorește să facă partă din Boema Chișinăuiană, el are un apartament cu o cameră la Botanica în care 2 oameni și un motan încap, dar nu prea au spațiu pentru intimitatea personală. Într-o relație cum stă cu intimitatea, dacă e un cuplu deschis spre informație, fiecare înțelege că există minuta, ora, ziua sau chiar săptămîna cînd avem necesitatea acelui timp pentru dezvoltarea personală, articolul care ne-a plăcut, cartea pusă în coș pe goodreads de 1 lună, acea pagină pe facebook în care vroiam să mai postez, albumul nou sau vechi de muzică pus pe must liste și acel prieten de pe skype cu care demult n-am vorbit. Însă toate acest chițibușuri ne izolează și atenția strigă, că este pierdută.
Eu am vorbit săptămîna trecută cu o fată mult mai înaltă ca mine, nu e greu să fii mai înalt ca mine la ai mei 1,72, am înțeles că-n ultimii ani fata a vizitat multe țări europene, a zis că a și fost la o petrecere privată a lui Versace sau nuștiu cui acolo, era și Bob Sinclair prin invitați. Iar într-o zi din Milano, la o cafea, a făcut cunoștință cu un ”al nostru”. A trăit cu el împreună 9 luni, s-a săturat de o relație la culme, fără regrete mi-a spus că acum ar dori doar sex și o companie plăcută într-un restaurant sau la un eveniment, spre satisfacția personală, în Europa ea a cîștigat bani frumoși și a deschis o papetărie în Italia, o combină cu diferite fintifliuști, chiar și mîncăruri, ma invitat la o cafea la ea acasă și mi-a făcut diferite bruschete. Eu aveam 100 de lei la mine, am decis să-i cheltui pe o gărafă de vin, de mic mă simțeam incomod cînd un om îmi dădea ceva, mă simțeam obligat să dau înapoi, uneori mă gîndesc că mai bine nimeni să nu-mi dea nimic, sau să dau eu mereu cîte ceva primul ca să nu fiu prin în ipostaza primitorului. M-am simțit zurliu cînd am văzut că-n apartamentul ce-l închiria mai erau cîteva gărăfi de vin, aranjate frumos, eu cu gărafa mea eram intrusul. Discuțiile au mers din start despre relații. Fiecare din noi a avut de suferit în urma unei relații, dar noi nu eram niște romantici obișnuiți, obijduiți, noi eram acei oameni care mai mult suferim de la o prezență excesivă în viața noastră decît de la singurătate. Singurătatea folosită util e un ocean de timp pentru concentrare, iar relația forțată este o mașină euro 4 ce poluiază grav aerul.
După ceva timp a venit prietena ei în ospeție, o altă duduie perfectă din punct de vedere a modelingului, picioarele nu se mai terminau, era machiată decent, ba chiar aș spune fără urme de vulgarisme, fața ei părea fină și catifelată, m-am simțit în ipostaza unei băbuțe ce vrea să tragă un copilaș de boalfe ea s-a întins să-și pună jeaca în cui iar eu m-am zgribulit, nu cumva întîmplător să mi se vadă excitarea, v-am spus mă simțeam foarte complexat și chiar mă întrebam ce caut eu în acest anturaj feminin perfect, 1,72, părul neordonat, netuns. Obrăznicia nu ma lăsat neobservat, repede am turnat un pahar de vin, eu deja devenisem harizmatic, am și pus niște muzică, dacă nu mă-nșel cînta pe fon niște Ohio Players. Am întrebato direct
-Ești într-o relație ? -Nu, chiar nici nu prea ies cu băieții, în mare parte ies cu fetele, urcăm în mașină și ne alegem locațiile, odată la două luni facem cîte o ieșire în europa și acolo mă satur de toate. De toate, ea a folosit cuvîntul toate, cred că era primul pahar de vin, deobicei femeile după primele trei pahare de vin deschid vocabularul lor unde sunt cuvintele necenzurate, Выпила вотку — береги пелотку. Femina in vino nest curator vaginae! și cred că acest tont ”toate” avea să fie înlocuit cu ceva concret, ca să-nțeleg și eu, pulă, fotografii, haine, memorii, alcool, Becherovcă, de ce nu ? Eu în Praga primul lucru pe care am să-l fac am să beau niște Becherovcă. Dă să trecem peste curiozitățile mele banale.

Știți mai demult în filme, acum în Chișinău, căci sîntem cu cîțiva ani în urma civilizației, este această imagine a femeiei puternice, acea Bussines Lady, care lucrează cîte 12 ore pe zi, este îmbrăcată mereu la o limită a albăstriului deschis, cu aceste doamne este mereu greu de discutat pentru că este prezent acest sindrom vechi N.H.H.(nefutută de hăt, hăt.)


Dar uite că în aceste două creaturi cu care eu devoram acel vin,precis că nu l-am mai băut încetișor, chiar așa jucăuș, am deschis a doua garafă și în subconștient mă gîndeam la a treia, norocul meu că avea tirbușon la bucătărie căci altfel trebuia să inventez bicicleta cu furculițe și cuțite, dar mă rog m-am trezit că noi eram la un alt nivel nu la nivelul cela studențesc de schidaneală, eu stăteam cu un nou tip de femeie al societății noastre, mă simțea Columb, eu le-am descoperit, am dat intrebări corecte, am primit răspunsuri sincere, probabil din cauza pauzei lungi de comunicare dintre noi, dar femeile tot timpul sunt mai ușoare și mai sincere cu un om care nu-i țîcăie zi la zi.

Femeile de succes moderne sînt formidabile, plutitoare în propriile principii, nu e o pluteală din acelea nehotărîtă, e o pluteală a ușurinței, a educației. Ele semănau cu două din Îngerii cei a lui Charlie, care nu aveau nevoie de un bărbat pentru a-și confirma siguranța și succesul spre care tind. Ele în genere nu au nevoie de un bărbat în sensul tradițional al cuvîntului, ca să te întorci acasă și acolo să nu fii singură, ca să mai împarți din responsabilități și pe urmă să te căsătorești. Eu le simțeam moderne pentru că ele nu trăiau pentru respectarea echilibrată a compromisului în concubinaj și în viața de familie, nu le simțeam nicidecum egoiste, hidoase, le simțeam ca pe un bussines man care ușor spune nu unei afaceri dubioase, pentru ele în această balanță amoroasă, compromisul și cătușele virtuale înclinau libra sigur în favoarea singurătății. Chiar dacă cuplul este atotsuficient oricum, rar cînd găsești cupluri compatibilă sută la sută, definitiv trebuie să-ți schimbi din port, din maniere și din planuri pentru a satisface această gură mereu deschisă și flămîndă a unei relații. Romanticii cred că relația și dragostea în sine merită orice schimbare în fața mirajului spre care tindem orbește, în această gheară a presiunii sociale din partea familiei, prietenilor și oamenilor necunoscuți. Este ca și cum ai fi șoferul unei rute, în fond tu nu ești pompos vorbind cu șoferul ce-i duce pe pasageri la locul destinației, tu ești doar omul care are o rută prestabilită și îți indeplinești meseria, iar pasagerii sînt niște jertfe ale circumstanțelor vieților sale, care întîmplător nimeresc pe traseul tău, nimic mai mult, nimeni din ei nu ar veni să-ți zică. - Uite tu ai rută, mereu ai visat să ajungi în Paris și eu am visat să mergem în Paris de ce nu acum ? Pentru că-n Paris mergem cu mașina personală, nu cu ruta de la muncă. Creația societății noastră constă în ideea că viața își întîlnește Apoteoza într-o relație și ulterior o căsătorie. Eu am ieșit la baie, vinul mi-a creat ceva presiune în mine, eu nu-s beat deloc, m-am simțit mereu puternic la băutură, acum însă eram un echilibrist în cupola circului la spectacolul vieții mele, nu că n-am stat într-o însoțire mai bună ca-n această seară, dar gîndurile pe care le spuneam parcă prindeau flori în ochii lor. Cîntăream orice cuvînțel nu cumva să o fut jos de la înălțimea podului, era un concert și eu știam, vroiam să ies la bis, dar înainte de toate trebuia să întru în baie. Baia era mare plină de diferite creme, șampunuri, eu m-am uitat la periuța de dinți, era neobișnuită, cu motoraș, mereu am vrut să-mi spăl dinții cu periuță cu motoraș, am dat drumul la apă maxim și mi-am spălat dinți cu acea periuță, apa era zgomotoasă nu cred că m-au auzit. Era foarte comodă, cu niște spori tactili, era și mobilă cînd o luai în mînă, roșie, pe un moment am vrut să strîng bani să-mi cumpăr și eu una la fel. Să ne întoarcem la relațiile noastre...

 

Dar dacă viața ta este întruchiparea tuturor viselor tale, dacă tu ești pe momente complet fericit, sincer să vă spun cred că relațiile pot să vă-ncurce. Da tu poți întîlni un om excepțional, unicat, cu care te simți ca-n sînul lui Dumnezeu, aveți poate și un sex excepțional, diversificat în care vă satisfaceți taote fanteziile. Dar tu îți știi viața ta de holtei, tu îți ai programul, tu știi unde este tot în apartamentul tău drăguț cu placatul lui Jimie Hendrix pe perete. Eu de exemplu țin enorm la apartamentul meu și vreau mereu să îl îmbunătățesc. De exemplu pe perete am făcute hand-made membrii Wu-Tang Clan în ilustrare cu numele fiecăruia din el, poate vine ea, perfectă-unicată și nu vrea să ne mai futem sub privirile lui oarecare Ol Dirty Bastard din Coney Island și eu trebuie să scot totul de pe perete, poate pe dînsa nu o aranjază noua viziune a mea asupra peretelui, mai pe scurt într-o relație mai devreme sau mai tîrziu mereu apare furtuna și să nu te miri dacă într-o zi în loc de pătucul tău călduros în care te-ntindeai gol, fumai o țigară și ascultai Slackwax, o să trebuiască să pui o garderobă, poate într-o zi în genere în casă nu ai să poți bea un pahar de vin în zen. Dar totuși tu nu poți uita acea femei perfectă și ești în ipostaza alegerii nucleare dintre două Finețe, singurătatea și ea, iar alegerea duce la autodistrugere, ea distruge singurătatea ta intimă și adorabilă, iar singurătatea o distruge pe ea perfectă în primă fază.

Într-un fel sau altul tu ești într-o ipostază care te prinde nepregătit, Au apărut cedările, chiar dacă rămîi acasă pentru un sex-maraton nemaipomenit, tu nu ești acolo unde poate te duceai în scopul altor căutări. Poate dacă o aveam pe ea nu era această istorioară. Stăm în centrul Chișinăului eu cu iubita și ne întîlnim cu această prietenă fostă modelier din Milano, totul era să se limiteze la un salut și ce mai faci, dar așa eu sunt în centrul bucătăriei gesticulez ca deobicei, una din ele imi devorează tatuajele, deja nu mă mai simt așa de umil ca de la-nceput, plus că glumele mele capătă cît mai multe hohote, vinul este bun, își face efectul, tot mai mult gînduri murdare despre sex, trec prin capul meu, dar țin din răsputeri să finisăm discuția. Eu imi scot o țigară și mai torn în pahare, Tania, totuși am decis să vă spun numele ei, este și ea fumătoare și a zis că acestei sări minunate nu-i ajunge iz de țigară, cît timp eu vreau să deschid a treia garafă de vin, Tania începe să povestească o istorioară, eu mă simt grăbit de paharele goale și de buzele roșii care se mușcă una pe alta a fetei numărul doi. Tania fumează grațios, mie îmi place, aș futeo, cu țigara în gură. - În Italia,(a început Tania), am făcut cunoștință cu o Doamnă, care mai mult de 10 ani s-a întîlnit cu viitorul ei soț, el era un bussinesman Moldovean, care în anii 2000 a deschis o afacere agricolă în Italia care aducea bani mai ceva ca Parmalatul, Era o sex bombă Made in Moldova, doar că o puteai deosebi de celelalte soții ale milionerilor prin privire, ea avea o privire moldovenească, plină de compasiune, care știe nu din auzite ce-nseamnă limita de sărăcie, așa urmă greu o ștergi din mers, privire, zîmbet și chiar auz. Ați observat des pe ai noștri peste hotare cînd îi strigi mai tare ei tresar, Moldova ne urmărește. Ea tot este bogată, pentru că acești 10 ani ea era carieristă, dar soțul este cu mult mai influent ca subsemnata și totuși în viața din familie, ea povestea că întîmpină greutăți mari, că oricum își schimbă purtarea și modul, viața de familie e ca o altă profesie, pe care trebuie să o combini. Toți am ascultat atent, eu mi-am terminat țigara, eu fumam un Marlboro Blue Ice adus din România, aici ele nu se vînd, țigările au biluță și sunt mentolate, dar ele îs din categoria care îs mentolate fără să apeși biluța, dacă o apeși devin mentă pură. Ele fiind curioase au cerut cîte o țigară, la starea în care eram noi nu mai conta o țigară sau două. Toți 3 am mai aprins țigările, pentru prima dată în această seara s-a auzit musca, defapt nici o muscă nu era în casă, dar ea s-a auzit. Tania a reluat: - De ce atunci te-ai căsătorit după 10 ani de promiscuitate ? Chiar îl mai iubești după atîta timp ? Ea nu putea răspunde răspicat, ochii ei chiar arătau mirați, cum Tania a putut să o întrebe așa ceva. Fiecare femeie dorește să fie împlinită în viața ei amoroasă, să aibă un bărbat, mai frumos ca maimuța iar pentru acest lucru poți liber uita de propriile interese, hobbyuri și să fii ceea ce nu ești cu adevărat. Dar Tania și prietena ei au omis defapt că sîntem în Moldova iar aici fiecare din noi are vecin, fiecare rudă de a noastră are vecin, rudele au prieteni, vecinii au prieteni, și singurătatea ta, lipsa familiei, copiilor te poate transforma într-o țintă publică, defapt nu țintă dar într-un target, în care fiecare simte nevoia de a arunca o țintă. Doar privește, vecina are doi copilași, seara de la muncă vine, face mîncărică, la mare mergem cu multivarca, da mă rog talia ei nu mai e trecută prin inel ca odinioară, dar principalul armonia familiei, iar tu continui să te duci singur acasă cu ideia propriei singurătăți, aceste dubii principalul să nu te refacă, căci singurătatea defapt e o manifestare a libertății, iar libertatea mereu a fost un Lux, așa că timpurile pe care le trăim se confruntă nu cu problema singurătății, căci demult singurătaea nu mai e problemă ci e un lux, iar parteneri sunt multe persoane cu care sîntem împreună, atunci cînd avem un anumit mod, cînd suntem într-o stare, cum starea se termină se schimbă partenerii.

Eu într-un timp ascultam tupa Kooks, Stereophonics, Black Keys, pe la tusofși căutam fete ce se înscriu în acest blazon, cum starea mi s-a terminat eu nu puteam pe un rocker să-l pun să stea pe Alt-J, eu care și futeam ca un rocker, care trăiam ca un rocker, brusc să-mi arăt schimbarea de stare și încă egoistic să o cer de la partener. A treia gărafă a luat sfîrșit, iar eu mă pregăteam să-mi chem taxiul acasă, căci vă dați seama la noi în societate este rar cînd stai între două fete, una să-i zică clar alteia, hai că noi rămînem să facem sex, noi mereu ne ascundem după degete, după pereți și în părerile diferitor oameni, dar aici a fost invers, cu o concluzie în preludiu celei de a 4-a garafă de vin.

Fericirea în viața privată cît pentru bărbați atît și pentru femei este un rezultat, uneori plăcut, uneori plictisitor, dar în nici un caz nu este o realitate obligatorie pentru cel care are cu cine și cu ce se ocupa cele 7 zile din săptămîna. Spre dimineața am plecat spre singurătatea mea.

Eu Știu Locuri.

Locuri în care te-aș duci în această toamnă draga mea sînt multe, am ezitat să ți le spun pentru că vroiam să le țin în secret de tine, să ți le fac surpriză, pentru că doar tu știi cît de tare eu iubesc toamna și cît de tare eu te iubesc pe tine. Ești o necunoscută și da despre tine vorbesc, prietena mea tomnatică. Te-nțeleg că mă respingi pentru că în fiecare anotimp îmi schimb concepțiile despre o prietenă sezonieră, de unde acest baraj, această abstracție în cap, această poziționare față de un chip. În fiecare anotimp chip diferit și pe toate aceste chipuri le unește dragostea. Dar oare nu așa trebuie să fie ? Diferit, ba chiar unic, pentru că fiecare frunză e unică. Tu ești precum o ploaie, dar eu nuștiu de ce mereu port umbrelă, o pălărie, un fular, aceleași musteți, odată chiar un copilaș de vrio 8 ani s-a oprit uitînduse pe stradă la mine, uite mama un gentleman, eu am zîmbit, și m-am prins cu ciorchine în cap, mol ce fel de genleman fără ma louloute. LOULOUTE. Nuștiu de ce toamna asta mă trage la franceză, cu regret constant că e așa de populară Franța în ultimul timp. De ce cu regret ? Păi eu o iubeam în orice aparență așa, atît de tare o iubeam și o idolizam în cît dacă aș călca în Franța aș călca pe coasta de azur într-o perioadă tomnatică, și pe biciclete împreună am merge la făcut, băut, futut și scăldat în vin, da futut, tu știi că eu mereu am fost creativ, critic și vulgar, țigările probabil m-au făcut vulgar, sau dezamăgirile în dragoste, hm, oare pot fi dezamăgirile în dragoste vulgare ? cred că da, pentru că răzbunarea în fața unei iubite ce te refuză, te duce în locuri lipsite de morală, unde vreai să bei și să fuți, acțiuni care combinate sunt foarte vulgare. Dar toți noi sîntem vulgari, acești romantici ai planetei. Vorbeam despre Franța, în aceste locuri te-aș duce, precis nu în Paris, te-aș ține în Burgundia, dar nu în Paris, pentru că mi-aș spulbera astfel idealul despre Franța. Și acum cu regret constant că Franța e populară, pentru că datorită unor evenimente nedorite, mulți au început să-mi fure din iubirea mea  față de Franța, să o pună la vitrină, să o divulge și să profite prea mult de ea, cui îi trebuie așa o dragoste, dezbrăcată, folosită și aruncată la vitrină. Non merci, vous pouvez garder, bleati iar franceza. Dar defapt bleati și blette, seamănă la structură, blette înseamnă o plantă din familia sfeclei care mănîncă frunze.

  Apropo de Franța îmi amintești tu, tomnatica mea iubită, pentru că țin minte cum repetai franceza, am ținut minte o zi, o zi din acelea, în care rămîneam la tine și ascultam muzică, îți puneam filmele mele țicnite, iar tu îți căutai așa artistic de treabă. Tu conjugai verbul ”a crede”, îl conjugai în continuu, te uitai la mine și îl conjugai în continuu, eu dacă nu știu nici o boabă franceza mă uitam la tine ca la o țicnită franțuzoaică, in tricou și chiloți, ce așa de sexy și insistent conjugă verbul a crede, eram prea prost și prea îndrăgostit să cred și să observ că este un semn de la tine, tu conjugai verbul a crede, Que je croie. Que tu croies. Qu’il ou qu’elle croie. Eu Cred, Tu Crezi, El Ea Crede, asta o repetai. În ce să cred ? m-am gîndit eu în acest moment, și deodată după fereastră a căzut ploaia. În acel moment tu ai aruncat tot și ai sărit pe mine, parcă ai vrut să întemeiezi acest blestem de sfîrșit de toamnă, acest blestem al tău franțuzesc cu Que tu Crois, ai vrut să-l întemeiezi cu Sex. El fiind elementul de final și lipsă. Blestemul a lucrat, pe lîngă ploaie, eu Am Crezut, nuștiu dacă în ceea ce ai vrut, dar am crezut. Tu iubita mea toamnatică, am crezut în tine, dar am crezut și-n locurile în care te-am dus și în care vreau să te mai duc. Eu vreau să ajung cu tine-n praga să  ne refugiem de lume în bierăriile de acolo, să ne refugiem pe străzile vechi, aruncînd toată toxicitatea realității moldovenești. Praga în noiembrie e destul de posomorîtă, oentru că noiembrie e de la sine o lună a plecărilor, animalele hibernează, păsările migrează, tu ai ridicat capul arătîndumi o barză și ai zis: ”spuneți o dorință, căci în popor se consideră că barza îți duce gîndul în țările calde, și fiind o pasăre fidelă, se întoarce tot cu acel gînd deja împlinit.” Eu ca întodeauna pierdut în spațiu, poate chiar căscat, am ridicat capul, am văzut barza și m-am întrebat:” Hm dorință, ce dorință, și de ce ea îmi dă mie această dorință, de ce nu o folosește ea, să-mi doresc dar...” și mi-am dorit ceva material, prostul. Ea mi-a dat dorința ca să îmi visez dragostea noastră, căci așa se gîndește o femeie care iubește, așa se gîndește și un bărbat care iubește, dar la sigur nu așa gîndește un artist. Dar totuși plecînd vietățile, uscînduse copacii, vine tăcerea, liniștea, adică oamenii rămîn pe lîngă împerecherile lor și cu singurătățile lor. Singurătăți amare, care-ți picură cu ratări, minciuni, frici, dar totodată singurătăți de creație, de inspirație, de amintiri, și vise pline de sens. Aici te gîndești pentru prima dată, că iarna pare a fi foarte friguroasă, și că mai bine o păstrezi la piept, înțelegi că sînt locuri în care vrei să o duci, locuri în care vrei să o cuprinzi, să ții în taină poftele ei sălbatice, zăpada cel mai bine îmbibă amintirile, dar gutuii totuși se coc toamna. În verandă stînd cu tine, noi bem gărăfi de vin, ținîndune de mînă gîndindune la locuri pe care le știm, și visînd la locuri în care putem să plecăm. Știi tomnatica iubită, toate bune-aranjate, eu știu locuri în care putem să plecăm, dar chițibușul e, că eu nu te știu pe tine.

O Iarnă și Un Geam.

“I wanted to write you a story about magic. I wanted rabbits appearing from hats. I wanted balloons lifting you into the sky. It turned out to be nothing but sadness, war, heartbreak. You never saw it, but there’s a garden inside me.” - Shane Jones.

Revin mereu pe blog cînd parcă nu-mi ajung destule cuvinte pentru a le pronunța și nici nu mai e destulă inspirație pentru a le scrie, ce nu se publică pe facebook, ce nu se mimează în fața oglinzii, la mine se scrie pe blog. Aici îmi place să gîndesc că îmi destăinui gîndurile tot mie, că abstracționez și descriu un anotimp așa cum îl simt... la moment desigur. Unele persoane fac fotografii în timp, să vadă cum anii i-au îmbătrînit, le fac și eu, dar vreau să continui cu scrisul în fiecare anotimp. Cîte un articol despre fiecare sezon, căci cu trecerea anilor să văd cum se schimbă starea mea emoțională încadrată în aceste 4 diviziuni a unei roți de 365 de zile, care se tot repetă, și se repetă, de cînd s-a început a măsura timpul și etern o v-a face.
  Să zicem că a nins enorm de mult, îstaționezi în vamă, ești prins între 2 țări, din una vii și-n alta vreai să intri, Vama e suspendată, afară e un minus bărbos, îngheți... Ideea e că în aceste două răscruci nu frigul macină ceea ce încă se poate numi gînd, ci direcția pe care ai apucat-o, de ce nu ai rămas acolo unde ai fost ? ce te-a făcut să pleci acolo unde te-ai îndreptat ? dacă nu ajungi, ce faci ? Niște banalități ce apar în cap doar la răscrucea unui drum, sau niște adevăruri ce au fost ascunse bine la pornire, pentru că doar cînd ajungem într-un impas începem să ne punem întrebările ce trebuia să ne le punem atunci cînd ne îndreptam spre el. Banal, dar conștientizezi că au trecut 5 ani, atunci cînd ei deja au trecut, nu cînd ei trec, iar împăcarea cu o circumstanță o simți cînd aripile nu mai zboară... Fix ca specia ceea de Papagal ce în urma evoluției s-a dezvățat de zbor.

    Mi-am făcut o cafea ,am adăugat două linguri de lacrimi ,tristețe din belșug ,câteva linguri din dragul și iubitul meu pian și sare ,multă sare . 

M-am așezat pe marginea geamului și m-am pierdut căutând un gram de lumină în cerul gri ce acoperea tot orașul lăsând un aer de nu știu ce, însă un aer care îmi descria perfect starea .
Dacă ați observat mereu sunt oameni care pot ”vorbi” cu animalele, de parcă posedă o oarecare aură. La ei mereu se trag cîinii cînd se duc prin ospeții. Pisicile  sînt celea care mereu dorm cu astfel de stăpâni. Iarna e parcă anotimpul celor care pot vorbi cu singurătatea, e departe de mizantropie de introvertism, dar e aproape de practic maniacala divizare, conturarea diferențelor, albul e alb, negrul e negru, dar există o oarecare parte numărul 3, cerul. Iarna nu e pentru orașe. Iarna e pentru sate. Un moment de respiro, un cămin, o izolare, zăpada pînă la fereastră. Atmosfera din sate a iernii este una părintească, de dor, de liniște, de exil. Atmosfera din orașe este depresivă, sufocantă cu apucături maniacale.
   Cînd zic ”Iarna” în alte state ale lumii, ne imaginăm un februarie morocănos ce bea prea multă cafea, aceleași haine păstrate undeva 1 an de zile pînă la o altă iarnă, scurtele promenade prin frigul usturător. Fiecare lună își are fasonul său imaginar pe care fiecare îl vede unic în felul său. La noi iarna e ”Anul Nou”, apelsine, mandarine, salate  și mai departe sînt 3 perioade: 1. Înainte de Revelion. 2. După Revelion. 3 Facturile Iernii.
În nici o formă nu zic că Moldova e un boț lipsit de romantică, NU. Doar că la noi altfel se trăiește, un pic mai trist. Nu prea avem cînd să gîndim la frumos, să visăm. Ne mănîncă prea repede alte nevoi pînă cînd le stabilizăm pe cele sufletești. Aceste ale noastre ”Nu-i cînd”, personal mă sugrumă tot mai tare în perioada iernii. Iarna simt cel mai mult rezultatul ”Nu-i Cînd-ului”. Uneori vrem în grabă prea multe să reușim, fără gust, cultură, virtuozitate. Lipsa dragostei față de frumos, naște hibrizi la chip, suflet și gînd. Noi sîntem cei care rîdem de alte popoare cînd auzim că este așa boală ca depresia, cînd citim despre sinucideri, într-un fel modul nostru de trai, ne-a scutit de aceste lucru, nici nu modul de trai, cît etichetele societății, căci n-au mai reușit să divorțeze de bărbați, femeile cele care și-o luau în moacă 360 de zile din 365, dar de 8 Martie primeau zmuncitul buchet de flori, și дежурный бутерброд. Era de ochii lumii. N-au mai reușit să fie artiști cei care aveau talente, dar au ajuns artiști, tupeiștii ce au avut un pic de zbînț și curaj. La noi în continuu oamenii trăiesc cu zăpadă pînă-n urechi, cu aceleași haine uzate și într-o veșnică depresie suicidală, despre care toți tac. Dramatismul iernii noastre, este nemulțumirea isterică de faptele pe care tot noi le facem, și care necondiționat sau condiționat ne afectează, ne-au afectat și o vor face. La noi Februarie nu bea cafea, la noi Decembrie cumpără izmene, Ianuarie plătește facturi, Februarie se roagă să vină Martie, iar Moș Crăciun se împrumută, strașnică Narnie eu v-oi spune.

   Probabil că am vrut să scriu un pic mai artistic despre iarnă, dar așa mi s-a întîmplat să fie, o iarnă extrem de pragmatică, în care știți ridici capul la cer și nu-l vezi, norii îl astupă, Iarna pentru noi e un adversar, de parcă am fi pe o insulă. Insula fiind sufletul nostru. Insulă cu oameni, provizii, istorii. O insulă suspendată de Civilizație în perioada iernii, fără zboruri de ieșire și de întrare, fără importuri și exporturi. O insulă pe care tu singur o aprovizionezi tot anul pentru iarnă, cînd vine iarna lupți cu ea și nu cumva insula să-ți devină arhipelag, căci unii pot lupta contra ta. Ce e cel mai interesant că Iarna uite așa strînge frustrările noastre contra ei, și o vedem pe ea ca anotimp vinovată, cînd de fapt noi sîntem vinoveți, Iarna poate vrea să fie bună, dar noi nu o ajutăm. nu-i vorba despre un ajutor singular, e vorba despre o unitate a grupului, indiferent cîtă putere nu ar avea un singur individ. Cînd e ninsoare, nu ninge defapt cun un mare ball de omăt ce ar acoperi pămîntul, dar ninge fulg, după fulg. Cam așa e cu ajutorul, unul lîngă altul.
Ce mă miră cel mai tare în Iarnă este acel omăt negru, urît și murdar, nu mă miră pentru că este așa de scîrbos. Mă miră că stropim drumurile cu felurite soluții ce trebuie să topească gheața, să dizolve zăpada, dar de fapt ne strică încălțămintea. În așa momente te gîndești că acea zăpadă neagră și prăfuită nu o topește nici soarele la +9, ea pleacă undeva în păduri, ca noi. În loc să ne topim în iarnă și să intrăm în primăvară alții, rămînem negri și prăfuiți ca acea zăpadă, iar de 1 martie ne ducem în păduri.

Sunt un nesimțit.

  Aloha la creștini și la cei mai puțin ortodocși, dăunăzi recitisem multe articole de pe acest blog ca să-mi văd evoluția mea ca scriitor, cu ochelari pe ochi, cu lentile și lupă, cu oficiali europeni, am constat că o ”oarecare evoluție” în forma ei cea mai basică lipsește crunt. Am decis că un om atinge succesul chiar atunci cînd se încăpăținează să meargă mai departe. Vezuviu acestui blog explodase cu un an în urmă, după cele 3 postări care puse cap la cap strîng, net-net peste 100 de mii de vizualizări. Minunat zice eul meu liric, că-s postări fără cuvinte cheie populare. Sunt niște postări lipite din tot aluatul făcut de drojdia ceea  turcească din piață de 5 lei în tazicul moldovenesc. Sill vous plait.

 *****

  Astăzi vreau să vă povestesc despre o Sonată Literară în La Minor, merge vorba despre o verticală pustie de nesimțiți. O verticală a societății care nimănui nu-i trebuiește, un fel de Ministerul Mediului în Republica Moldova.
O să citiți acest articol mai repede decît o să vă beți Espresso cu Adrenalină și Propan. Articolul este despre nesimțiți, nu aceștia care ascultă manele beți, niș acei care umblă în adidas și spun la copii că Moș Crăciun nu există, și niș despre acei nesimțiți care stau bine merci ca statuele din Madam Tussaud în Parlament, iar săracii oameni pe undeva pe la Ciocana dorm în Paltoane.
Este așa o cultură, nuștiu cum se numește ea în cercurile intelectualilor savanți, da eu am să-i zic cultura Pasagerului. Cultura Pasagerului nu este o cultură ce este predată în școală, ba chiar mai mult ea este una instinctivă și psihologică ce stă partizanic în nivelul nostru profan de educație, sau cum acolo, Another Brick in The Wall. Mărunțișurile fac lucrurile mari să fie frumoase și impunătoare, așa cum le vedem cu ochiul deschis. Less is More, cum zice englezul, de fapt Less is More este vestitul slogan electoral a lui Ludovic al 15-lea, cunoscut ca Swagerul numărul unu printre iubitorii Trap Partyurilor din dreapta Nistrului, matincă nu ave tatuaje.
Deci mai pe scurt, ar trebui odată și odată să ne învățăm că orice lucru pe care punem mîna în această viață, care ne dă nouă oamenilor din toate clasele sociale posibilitatea de a decide și a schimba ceva sînt niște cuburi a relațiilor umane. Vestitul Cubic Rubic, pe care îl strîngi cu bătăi de cap întru cît să formezi șirul de culori. Nu scriu pentru acei care au zburat odată cu avionul, dar vă atrag atenția. Scriu mai mult pentru acei care încă nu au zburat și să nu uitați. Printre toate emoțiile pe care o să le aveți țineți minte un lucru, educația se manifestă atunci, cînd alături de oamenii cu care probabil nu ai să te mai vezi niciodată în viață te porți ca o evoluție demnă de o piceniușcă cu ciocolată, atunci ești un mahr care nu pe digeabă lua zdupaci de la părinți. Să știți că toți oamenii din avion vor să doarmă, iar imbecilii care chipurile nu au loc și-și împing în plin rost scaunele în urmă, reprezintă pata neagră a ADN-ului moștenit de la Țărănismul Educațional, pentru că știți mă rog fără jigniri, da în sate nu-s avioane, și oamenii nu știu cum să se comporte în ele. Poate din urma ta stă o mamă însărcinată ce și-a comandat un ceai fierbinte cu zmeură, iar tu bah și scaunul orizontal, apăsînd pe cnopcă. Eu în genere cred că a apăsa pe cnopcă trebuie să fie privilegiul licențiat, să dăm niște teste. Democrția modernă ne dă niște posibilități libertine de a apăsa pe cnopși, iar oamenii fără tulburări își exercită acest drept, vedi el e nașaru. E nașaru să deschizi ferestrele în rutiere formînd curent, neglijînd plebea nemulțumită. Totul e într-atît de nașaru și disponibil încît instinctele primare se transformă în niște deficiențe cu apucături neandertale, iar nesimțiții se transformă în niște controversați moraliști toleranți, luptători cu drepturile omului, cu noțiuni basice suflate de vîntul snobist și speculații auzite la colțul  blocului și neverificate.
Spuneam de nesimțiți, păi voi sînteți. Pardon, suntem.
Sunt un nesimțit deoarece cînd plec din Moldova nu iau cu mine Ungheniul meu preferat cu toate viciile, și mă acomodez ușor într-o nouă societate cu oamenii lor, tradițiile și cultura lor. Sînt un nesimțit cînd încerc să vorbesc limba unui  alt popor la el în țară. Sînt un nesimțit cînd dorescc să cunosc mai multe, să-mi largesc viziunile muzicale, gusturile artistice, cineaste. Sunt un vîiebist daje, huli mă vîibesc că știu. Suntem niște nesimțiți cînd nu dăm vina pe cineva, și nu căutăm să dăm vina pe locuri, persoane, circumstanțe și entități tainice, masonice. Avem canibali în secolul 21, care mănîncă oameni cu tot cu suflet. Să vă mai spun un lucru, Canibalii chiar se plîng pe abundența de oameni nesimțiți, sunt grași și lii greață de mîncare, sîntem prea mulți. Am încercat să-mi explic acest lucru, și am ajuns la concluzia că, nedreptățile în relațiile sociale generează nefericire, nesimțire și neîncredere. Neîncrederea este starea ”pre” a nesimțirii. Un om neîncrezut nu-și expune părerile, chiar și cele proaste. Mulți din noi am avut păreri și idei proaste, dar expunerea lor le poate corecta sau cizela. Un om neîncrezut nu este amabil, vă imaginați să zică el, Bună Ziua, Sărut mîna, iar cu un necunoscut să vorbească înteresat de viața lui fără a îl privi cu dispreț. Un neîncrezut bîrfește idiotic orice aparență umană din viața lui, am impresia cînd pula nu i se scoală, o bărfește și pe ea.
Cînd am nimerit în Universitate, căci cam așa și s-a primit am nimerit, am început să întîlnesc oameni cu așa niște ambiții nacrucenîie, pompați de orgoliu și nemiloși, care atît de mult își băteau capul de notă nu de material, de tăcere și de despărțiri rapide, de cunoștință neîntîmplătoare și de dorință de a reuși pe toate fronturile sînguri înțelegînd cît de multă fățărnicie este în ceea ce fac, pentru că ei erau nesiguri în propriile puteri și se temeau de viitor ca Maiașii de 2012. Nesimțiți în relații cu cei pe care îi iubim, pentru că presiunile cotidiene impuse de niște Jupîni și Jupînese din verticala conducerii, ne fac să uităm că trăim aici, acum, odată. Nesimțiți și înfricoșați de miciile teritorii pe care le stăpînim, că-i clar că nu vorbim cu oamenii întîmplători din lift, rutieră, scara blocului, rînduri și alte zone fierbinți. Sîntem nesimțiți că iubim mai mult inutilitățile decît utilitățile. Iubim mai mult țîțile decît sufletul, nu că țîța e inutilitate, e utilitate dar temporară. Nesimțirea e copilul minciunii, alaptat de frică. Iar noi din generația în blugi, copii indigo, ne-am transformat în niște huilapani mega intelectuali, cu aere de Cosmopolitani, generația superficialității și fake-ului.
 Iar acum cînd conștientizăm cine suntem, te rog fii amabil și mișcă Dumnezău Mă-ti spinărușa scaunului în poza verticală, ca educat să continuăm să ne ignorăm, că belot precis  nu mai joci pe bordul Air France.

Ea visează la Tango.

   Toamna e anotimpul perfect pentru pulovere cu designuri frumoase, fulare cafenii, bluji și bootsuri ce calcă atent frunzele așternute. Toamne e anotimpul cînd cu mîinele roșii și reci, cuprinzi ceașca ta preferată, cafenie, cu ceaiul de iasomie, plin de abori, de mirosuri, de la care transpiră geamul cafenelei de lîngă parc, unde mănînci gînditor plăcinte și alte mîncăruri fierbinți ce sînt aduse împreună cu aburi din cei mai hipnotizanți. Toamna e anotimpul umbrelelor ce stau ascunse undeva în dulapurile casei.

 Iată în așa o toamnă o întîlnești pe ea, brunetă, cu fața albă, în trăsăturile feții ei se regăsește toată frumusețea Bucovinei, iar pe obraji ceața de dimineața, iar buzile-i sunt roșii ca vinul, roșii, spumoase, dulci. Ea poartă geci de blugi cu fulare, mult cafeniu și negru, de la ea miroase a gutui. Ea e acea cititoare de care îți vine să te apropii ca să-i inviți la dans imaginația. Cu ea la întîlnire nu mai vii la corturi de tenis, nu mai visezi la mări și oceane îndepărtate, stelele nu mai sînt paznicii amorului vostru în aer liber, cu ea la întîlnire vii cu ciocolată, amară, cu crizanteme, cu un aromat moale și proaspăt de mentă. Împreună, victimile fotografiilor, filmelor vechi, a bluesului, cumpărînd vinyluri, adormind în șoaptele unei lămpi, într-un pled cît mai moale, simți toamna în suflet. doar cu așa o fată alături poți simți farmecul toamnei, toamna e ca o carte a lui Mircea Eliade, pe care trebuie să te pregătești să o citești, să ai o potrivită ambianță, pentru a-i deschide miracolele. Vara cere cît mai puține gînduri și cît mai multă spontanitate, în timp ce toamna ca o adevărată doamnă, iubește să mai stea la un taifas, să-și simtă interlocutorul, ca apoi să-i dezvăluie din lumea sa. De aceea iubita mea tomnatică, e o pictoriță, ce pictează nu doar pînză, pictează pereți, căni, haine dar cel mai important ea pictează sufletul, ea e un cineast fin și iscusit, e un gurman al unei muzici ce nu deranjează niciodată. Ea visează la tango și în ochii mei citește acea seară din restaurant, noi doi, un burgundez pe masă, bătrîn, ce-și știe meseria de a se amesteca deodată cu sîngele nostru. Ne risipim în doi, poetic, în ritm de tango, ca frunzele, verzi-galbene-aurii-violete-negre, în toate cele patru vînturi, nordice, sudice, estice, vestice iar la prima ninsoare dispari.

Coloana muzicală ce a influențat scrierea acestor”nuștiuce” este următoarea...

Work And Travel sau Păreri despre America

        Divide Et Impera

                                           
Într-o zi un prieten îl întreabă pe altul Tu fumezi ?
El răspunde Înțelegi camarade, fumez eu cînd beau o bere sau ceva, dar beau eu fără stop, de aceea multora li se creează iluzia că eu fumez. Apoi gustînd încă odată din coniakul de pe masă a mai bolmojit o frază subsemnatul, amice da mai știi fumatul meu e ca și democrația Americii, atunci cînd ei se implică în treburile altor țări fără a ști nimic despre cultura lor anume atunci ei încep a crede tot mai mult în perfecțiunea propriei democrații, și de aceea lumii i se creează iluzia că puroiul libertății coace exact unde doamna verde întinde mîna în sus exact lîngă BigApple City, New York, adevărul e că eu nu fumez...
În luna mai am aflat că viza e în Pașaport și că mă așteaptă o vară destul de plăcută în tărîmul marelor vise, America, în tărîmul din greșeală descoperit, unde deloc nu prin greșeli ajungi, și cu ochii obosiți, am pășit pe pămîntul unui Oraș numit Chicago, ca după 2 luni de rezervări în declarații să scriu o postare despre cum am văzut eu America.

 Prin ce-i bună America, totuși  mă gîndeam la lucrurile mai materiale ce încap în portofel ca banii și ca anumite nișteacuri tehnice ca iphoane, beatsuri și chestii, dar nu prin acest lucru e înteresant aici, și nici mirajurile zgîrîie-norilor nu-s acele fructe interzise, America te face totuși liber de orice apăsare, ea îți dă acea libertate pe care o simți doar cînd ești printre străini. De fapt de care străini merge vorba ? Că toți sîntem mai mult sau mai puțin ”străini”. Să zicem așa mai bine, străini de pașapoarte. Această libertate și ademenește,  libertatea de a vorbi cu persoane din care nu le știi proveniența, starea materială, treapta socială, pagina de facebook, trecutul, anturajul, această detașare de a vorbi despre problemele altora, de a crește în proprii tăi ochi, și riscul de a cădea în proprii tăi ochi. Aici privind în jur confuz simți pe propria piele multitudinea direcțiilor încotro o apuci, mulțimea de labirinturi, și parcă sclipește în depărtare ca în creațiile Columbia Pictures,  ”Scarface-ul” lui Al Pacino ce detașat îți spune Că Lumea E a Ta, strînge-o în pumn, poate o strîngi, da poate te rătăcești în labirint așa și neîncălecîndul pe Minotaur. Ideea e că dacă în Junglă Leul e rege și poartă Coroană, aici și o muscă-și valorifică deșeul, pentru că prima regulă este cu cît mai repede circulă banii cu atît mai repede ei ajung într-un anumit buzunar, a doua regulă, fiecare om are o meserie, și covorul nu-l scuturi afară, dar chemi un om specializat în ale curăța, căruia îi dai bani, iar apoi el cu acei bani vine la tine în Pub și își ea o bere. Ideea-i că nu mărimea contează căci dacă după mărime s-ar judeca, Regele Animalelor ar fi Elefantul, dar mai este și aici un chițibuș, Lupul e mai slab decît Leul, dar Lupul niciodată nu este dirijat în Circuri. Bărbații plecați de acasă se întorc în acea casă pentru femei, Visul plecat de acasă, se întoarce epuizat sau îndeplinit. Nu există glorie fără suferințe, iar apogeul merge mereu pas în pas cu demența, uneori poți să încurci drumurile, de aceea Eroii mai devreme sau mai tîrziu au căzut pradă, demenței glorioase, același Hercule după cele 12 fapte, izbînde,  și-a omorît cei trei copii, poate Hercule nu a existat, și aceste sînt mituri, dar oamenii sînt atît de vulnerabili în fața miturilor că o simplă combinație American Dream o putem echivala cu Hercule, și nu se știe cine e mai adevărat Hercule sau American Dream. America uneori e la un pas de demență văzînd o bătrînică în bikini în stilul dungatului drapel cu steluțe, astupînd ”nașe vsio”, și poate atunci înțelegi că poate aici e demnitatea acestui stat. Nick Papadackis în Romanul său din care am citit fragmente multe, dar nu integralitatea ( Poștașul mereu sună de două ori spune) America e țara posibilităților, posibilități sînt, fericire nu-i. Tot odată Americanii îs destul de tipici, cu zîmbetul lor, și ”dejurnîi” Hello and Welcome, Im Sorry și așa mai departe, dar și Hello provine de la Hell. Pentru că poate vin din Moldova unde să ei una în bot e mai ușor decît să obții scuze, mi-au părut foarte miau-miau acești oameni de la început, ca să înțeleg peste o lună văzîndu-i în fiecare zi că amabilitatea lor e o casetă bine înregistrată care e pe replay ca cel mai de Cîcat Singl(Eu vara nu dorm) învîrtit la Huipaimioș Fm. Nu vreau să fiu acest snob încăpăținat, ce sînt nemulțumit vara de căldură, iarna de ninsoare, și toamna de ploi. Dar parcă lipsește un pic de suflet în acest zîmbet de Oscar pe care-l vezi atît de antrenat și-ți pare că-i atît de adevărat ca strigătele unei prostituate cu ani de muncă în spate. Tipic îmi vine în gînd o Americancă ce stă bine-merci la un pas de a trece din clasa mijlocie în cea un pic mai superioară, ce vară de vară pleacă prin Europa, bea vinuri burgheze în coasta de azur, apoi simte aroma poamei tăpușite de picioarele virginilor dive din  Spania, vorbește cu localnicii, și chicotește sub mustețile McDonaldice, simțind în același timp și melancolie și tandrețe și superioritate, cu privire la obiceiurile, tradițiile, modul de viața, folcul, îmbrăcămintea și zîmbetul oamenilor din alte țări, create de multe secole, pentru că America nu și le-a creat propriu-zis. Și atunci ca în Southpark, ironic vreai să zici Bleati ”Туалет — это последний бастион американской свободы! ” da nu Acolo drepturile negrilor, feminismul și mai nuștiu ce acolotralala. Să nu mă înțelegeți greșit citim(scriu) despre contradicțiile Americane nu despre că mol tipa, iaca nici aici nu e bine, și parcă Putin nu-i La La LA, și parcă cu corupția mă împac. NU. America e țara emigranților, și aici ca niciunde poți să-ți arunci cît mai departe complexul inferiorității, aici parcă nu ești o bucată de carne rugumată lipită de propriul pașaport. Cu ochii mei naivi, moldovenești, am văzut metropole de oameni ghidați de dolar cu visul de a face, a primi, a cheltui, și a răsufla cu gînduri izolate de Ocean, Țara fostelor 3 categorii sociale Emigranți, Robi, Stăpîni. Dar aici și l-am cunoscut pe De Niro, Al Pacino, Scorsese, Eminem, aici am gustat din ironia serialului Friends, din Viciosul Cerc din Californication, de fapt nu aici ci în 3 camere la etajul 4 în Ungheni ei mi-au zis Salut, aici eu am început să-i înțeleg. Poate că America-i pentru mine o mină de aur din punct de vedere material, și mai sînt aici nișteacuri în căutarea cărora totul pare a fi destul de ice, dar pedantismul de a scoate din totul venit totuși sterilizează, diminuiază și face artificală comunicarea cu oamenii căci you know Its nothing personal, just bussines. America e plină de contradicții pentru că școlile americane sînt unele din cele mai proaste din lume, dar cînd vorbim de universități sînt unele din cele mai bune, interesant mister, ca de altfel orice mister este înteresant. Americanii sînt altfel decît Europenii, deoarece europenii din cauza miilor de ani de experiență știu că orice imperiu are un sfîrșit, și știu că cît de mult nu ai schimba, nu ai construi azi, iești primul mîine ești utlimul( Salut Grecia) există bogați, există săraci, Americanii încă nu și-au întîlnit colapsul. Europenii și în comunicare sînt un pic mai cinici și experimentați, iar psihologic multe limbi europene și chiar Rusa încep cu o negare, însă în America totul începe cu o afirmare, de aceea chibzuielile noastre ne aduc la gîndul că ceea ce ne-am pus ca scop e imposibil, și parcă noi știm că  nu se poate Dar Americanul asta nu știe, și deaceea ei parcă reușesc mai des ca noi. Chiar și în sporturile lor naționale ei nu prea s-au întîlnit cu eșecul, Baseballul lor e fără concurență la nivel mondial, și cîștigătorii în baseballul american se numesc World Champions, ei nu au întîlnit eșec pe eșalon mondial, American Football, aceeași istorie, Baschet joacă toți, dar cum o fac americanii nu o face nimeni, de aceea iarăși încasăm o labă tristă, iar Fotbalul este și va fii o subcultură, mol tipa underground. Și chiar dacă americanul zice woow soccer, da eu știu, îmi place, dar se rătăcește în afirmații cînd îl întrebi de preferințe lui în fotbal. Asta-i similar cu ceea ce m-am întîlnit eu în Romănia, wooow frați Basarabeni, nu da frați, care-i Președintele Moldovei ? Ăăăăm nuștiu. Da imnul ? Ăăăăm nuștiu. Da alte trei orașe înafară de Chișinău ? Ăăăăm nuștiu. Nehoroșo. Dar știți cum frații sînt frați, pentru a se iubi indiferent de necazuri și imperfecțiuni. Chiar și cuvîntul nigher, America e o țară încă plină de rasism, aici încă se divizează populația în albi și negri. Chiar și fiind negrul învățat, citit, el va fi privit mai inferior, va primi mai puțin, va lucra într-un lucru mai neprestigios, oare nu acesta e adevăratul rasism, dar clar că e mai ușor să interzici un cuvînt decît să schimbi un fenomen. O țară cu 250 de milioane prieteni în care s-ar fi interzis cuvîntul prieten. Asta-i similar cu a face curat, știți de care curat ? nu cînd strîngi gunoiul și îl arunci în urnă, dar cînd îl ascunzi prin casă, iluzie, șahr-mahr, abra-cadabra. În America într-atît demult lucrează efectul turmei că am înțeles un lucru destul de ușor, dacă în anii 60-70-50 în toată cinematografia americană eroii principali tutunau doze de cal, acum ei au reușit să facă total opusul și să refacă fumatul ca un obicei destul de prost echivalent cu scărpinatul în cur și la coaie, ba mai mult un om poate fi exemplu numai prin faptul că nu fumează. Într-o universitate Americană poate lipsi biblioteca, dar Cola în Automate de 2 dolari la sigur va fi prezentă. Efectul de turmă e într-atît de mare și procentul de oameni rezistenți e atît de mic încît poate de aceea cu această țară e ușor de condus. Dezvoltarea creierului nespălat în America se poate face doar dacă tu ai trăit 25 de ani în ”Psihușcă”, sau ai trăit în alt teritoriu izolat ca de exemplu Moldova. Cică teroriști, cică nuștiu cine, Istoria mereu e scrisă de căștigători, iar dacă ea nu-i ea se inventează, tem bolee că americanii la inventat dețin foarte coios tronul ca un rege cu mințile periodic furate de alcool, care în vînturile beției simte neinvincibilitatea, și din cînd în cînd se suie pe cel mai înalt turn să mai tragă o pișoarcă asupra plebei, pișoarca nu-l ajută cu nimic, da-i așa mai cu efect psihologic, mol tipa vedeți eu îs rege mie mi se poate pîș pîș pîș, dar o picătură din această pișoarcă adresată plebei oricum va rămîne în chiloței, chiar și la regi. Cel puțin chișoarca nu-i artifială, ca SIDA. În America cresc o mulțime de fructe, însă un fruct ei niciodată aici nu vor sădi, NOSTALGIA. Aici întri și începi a uita, pentru că simți cum se boțește Benjamin Franklin între degete, vezi orice ce nici prin gînd nu ai putea chibzui, chiar și o nuntă între papagali poți organiza, cu preot cu tot, vă imaginați Kakoi Taiti, N-am i tut harașo. Dar nostalgie aici ei nu o sădesc, ea vine doar uneori noaptea la tine ca duhurile și începe să te strîngă te gît, puțin cîte puțin pînă ce îți asfixiază sufletul pic cu pic, și cînd ea vine te înneci de dragoste, dor și neputință. O, Doamne pentru ce mie așa pedeapsă. Și Totuși America e prima țară care a a descoperit anume cuplarea acestor cuvinte A Face Bani, pentru că în Europa Bogățiile erau o cucerire, o moștenire, un furt, în America ei se fac, la propriu și la figurat. America ne face să fim dependenți, pentru că aici totul este în exces, mîncare, bani, băutură, filme și așa mai departe și pentru a-ți lua propria bucată ți se creează iluzia că trebuie în continuu să mănînci, să faci bani sau alte lucruri. într-un final nu vreau să descoper corola de minuni a lumii și nu vreau să afirm că cunosc ce se întîmplă, am scris doar niște remărci, după 2 luni de tăcere de cînd sînt în America, nu am vrut să scriu rupturi am vrut să dau o imagine cît de cît completă din milioane de puzzluri care le-am primit aici, America-i o femeie dungată, foarte frumoasă, controversată, Nu-i din cele mai fidele și sincere, și nici din cele mai educate, dar farmecul ei te face să o iubești și să o urăști în același timp, pentru că ea te fură de la familie cu vise, iar apoi te alungă, apoi iar te cheamă, Sirena Libertății Noastre cu coada dungată alb-roșie-stelată, un mit Grecic nedownloadabil de pe apple store, pe care o simți doar călcînd pe acest tărîm și ca în acest filmuleț exclami ”ЖАРКО, ДУШНО, И СВЕТЛО”  iar eu sînt un simplu student dintr-o țară pe care America încă nu a început să o bombardeze și să ne numească teroriști care scriu niște gînduri după ce mi-am scos ochelarii rozovi, ca să iau viața în mîini și să lupt pentru ea. Într-un final provincialitatea nu e o amplasare geografică, dar e o stare sufletească, iar America e o relație bănească-umană, între toți locuitorii ei, cînd zic toți și normal că las loc de excepții, dar în principiu ori naibești tu, ori te naibesc pe tine, importantă e psihologia.
- Что же ты, интересно, похитил?
Зек смущенно отмахивался:
- Да ничего особенного... Трактор...
- Цельный трактор?!
- Ну.
- И как же ты его похитил?
- Очень просто. С комбината железобетонных изделий. Я действовал на психологию.
- Как это?
- Зашел на комбинат. Сел в трактор. Сзади привязал железную бочку из-под тавота. Еду на вахту. Бочка грохочет. Появляется охранник: "Куда везешь бочку?" Отвечаю: "По личной надобности". - "Документы есть?" - "Нет". - "Отвязывай к едрене фене..." Я бочку отвязал и дальше поехал. В общем, психология сработала.  God, Bless America.